Blandiana Horatiu
Consilier de stil vestimentar
Cine sunt eu ?
Eu sunt eu… aș răspunde cu zâmbetul pe buze. Acum 37 de ani mi-am facut debutul pe scena vieții și de atunci mi-am luat în serios, rând pe rând, toate rolurile primite. Cineva acolo sus a fost darnic cu mine: am jucat și joc în multe piese, care de care mai frumoase. Ce e cu adevărat fascinant e că toate aceste personaje sunt EU, adica Blandiana – fiică, soră, nepoată, verișoară, iubită, mamă, cumnată, prietenă, colegă, șefă, vecină, mătușă, stilistă, fată veselă de la 4…. și probabil mai sunt câteva.
Poate îți imaginezi că sunt super-woman și le împac cu succces pe toate… mi-ar placea, dar realitatea este că sunt un om normal, care iubește oamenii, viața și tot ceea ce oferă ea frumos. Și am aflat un secret… atâta timp cât sunt cu zâmbetul pe buze lucrurile funcționeaza mult mai bine. Dacă mai adaug și un dram de răbdare, un pic de înțelepciune și multă iubire reușita e asigurată.
Îmi place să fiu femeie. Îmi place că mă aflu de partea frumoasă, sensibilă, complexă a vieții. Îmi place să fiu cochetă, îngrijită, creativă, atentă. Îmi place să fiu puternică, un suport pentru cei din jur, dar și să mă las alintată, răsfățată și admirată. Prietenii ar spune că sunt tonică, mereu bine-dispusă, ironică, zâmbitoare, empatică, stilată și că îl am pe vino-ncoa.
De când mă știu m-a atras zona artistică, creativă. Ca și fetiță cream rochii de seară păpușilor, cu umărul gol și accesorii aurii atent plasate. Ca adolescentă îmi făceam desene și rugam o vecina croitoreasă să le pună în aplicare, apoi exploram second hand-urile găsindu-mi ținute wow pentru a fi în trend cu moda rave de atunci (pantaloni largi, bluze cu aplicații și imprimeuri). Așadar, am înțeles devreme că poți avea un aspect frumos, care atrage atenția, dacă știi cum să te îmbraci, indiferent de venit sau siluetă. Ca adult am avut job-uri doar în zona artistica/ creativă și de vestimentație.
După cum poți vedea mai jos, nu sunt adepta diplomelor, ci a experienței și muncii care încununează talentul pe care îl ai.
Am terminat Sociologia, pentru că îmi plac oamenii, iar mai apoi Marketing-ul pentru că îmi place să vorbesc și să fiu creativă. Profesez și în acest domeniu, se împletește frumos cu dragul de oameni. Dragostea cea dintâi a fost și a rămas: creația vestimentară, stilul și moda.
Parcursul profesional a inceput la 16 ani când am inceput să lucrez în cercetare de piață, făceam chestionare și focus-group-uri pe diferite teme. Mai apoi m-am angajat ca marketing manager la o companie internațională de lenjerie și apoi totul a continuat natural. Am dorit să fiu o parte din mișcarea de design și creație vestimentară românească, așadar am deschis primul showroom cu vânzare din Cluj “Boudoir Designer’s Boutique”, unic în Transilvania, unde prezentam doar creațiile tinerilor designeri români. După câțiva ani, mi-am facut curaj și am deschis propriul atelier de croitorie, am lansat o linie de modă sub brandul Muza. Am avut prezentări de modă la festivaluri internaționale de modă, care s-au bucurat de succes și apreciere din partea organizatorilor, a criticilor de moda și a persoanelor publice prezente.
De-a lungul anilor am avut bucuria și onoarea să colaborez ca și consultant vestimentar cu televiziuni (LookTv, Antena Cluj, NCN) , festivaluri (TIFF, EUROPAfest), precum și cu Hola Media pe partea de styling pentru filme și videoclipuri.
Sunt stilist personal și, cu toate astea, nu îmbrățișez ideea de “la moda” ca uniformă, nu cred că tuturor trebuie să ni se potrivească “culoarea anului” sau noua colecție de la vreun brand celebru. De asemenea, ideea conform căreia trebuie să fii slabă, înaltă și obligatoriu tânără și frumoasă ca să-ți vină hainele impecabil sau să arăți bine mi se pare o prostie.
Stilul înseamnă înainte de toate încredere în sine (nu tupeu), atitudine (nu aroganță), deschidere spre nou (nu fashion victim), feminitate (nu vulgaritate), iubire de sine (nu narcisism).
Cred că fiecare dintre noi suntem unice, seducătoare, avem calități care merită subliniate și defecte care se pot ascunde. Cred că există cel puțin o culoare care să ne avantajeze, un machiaj care să ne arate proaspete, rafinate sau îndrăznețe, un stil care să ni se potrivească. SCOPUL MEU ESTE SĂ TE FAC SĂ ARĂȚI CÂT MAI BINE!
Sunt aici ca să îți fac viața mai frumoasă, mai ușoară, să îți dau idei și inspirație pentru fiecare zi ?
Îți dorești să înveți ce și cum să porți în funcție de silueta ta, de ritmul vieții tale și de stilul tău?
Împreună putem construi garderoba potrivită pentru tine. Vom ține cont de culorile care te înfrumusețează, de proporțiile corpului tău, de activitățile care îți fac plăcere, precum și de bugetul disponibil.
Nu e nevoie de haine si accesorii scumpe pentru ca tu sa radiezi si sa te simti bine- e nevoie doar de produsele potrivite! Te invat sa te simti TU si sa emani incredere si frumusete! E simplu, trebuie doar sa vrei, fa primul pas spre mine! ?
Evoluăm ca ființe de la zi la zi, de la an la an, așa că e normal ca și gusturile noastre să se schimbe… și aici nu e o problemă de vârstă, ci mai ales de cunoaștere, de curiozitate, de descoperire a noastră, a femeii din interiorul nostru. Și dacă ai pierdut direcția sau ți se pare imposibil să rezolvi ecuația hainelor și a unui stil desăvârșit nu ezita să mă contactezi. Sunt convinsă că împreună putem găsi ceva care să te mulțumească.
Vreau să fiu prietena ta obiectivă… nu mă sperie provocările și abia aștept să te ascult. Am răbdare să-mi spui tot ce-ți dorești în domeniul vestimentar, să-mi arăți modele sau să-mi ceri sfatul. Sunt convinsă că e un drum care trebuie parcurs împreună și soluțiile se găsesc doar împreună. Nu am să-ți impun nimic pentru că motto-ul meu este cel auzit de la bunica, cea mai cochetă persoană pe care o cunosc, care la aproape 90 de ani e o adevărată Doamnă.
“Ce e frumos? Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce îți place.”
Așadar, fă-ți curaj, ieși puțin din zona de confort și sună-mă. Vom stabili o întâlnire și vedem ce avem de făcut. Să nu te sperii de prețuri… încă nu sunt la valoarea priceperii mele și a beneficiilor tale. Am păstrat totul în limita bunului simț.
Nici nu știu cu ce să încep. Oare să zic că mă simt mai frumoasă și mai femeie datorită Blandianei? Poate suna ciudat, dar exact așa e. Mi-a redat încrederea în mine pentru că m-a îmbrăcat așa cum simțeam și nu știam să o arăt.
In orice moment din viață, un strop de încredere în sine face minuni, iar Blandi mi-a oferit acest lucru prin faptul că mi-a confirmat alegerile și stilul vestimentar și mi-a adăugat și faptul că un specialist în domeniu mi-a confirmat alegerile m-au făcut să port tocuri mai înalte și să am pasul mai ferm.
Când mă gândesc cum mă îmbrăcam acum un an și cât de invizibilă treceam prin birou ma pufnește râsul, deși atunci ma bufnea plânsul. Blandiana m-a ajutat să îmi găsesc un stil care să mă avantajeze, să mă îmbrac reprezentativ pentru activitatea mea și mai ales să nu mai fiu invizibilă, ci să fiu EU, asumată și feminină. Mereu fac shopping asistat de Blandiana, fie fizic, fie online și știu că alegerile mele sunt cele corecte acum